marți, 28 iulie 2015

Când jurnalismul prost face rău sănătății


Despre "700 de medicamente generice retrase din Uniunea Europeană" au scris ieri majoritatea ziarelor și siteurilor de știri din România. Cele mai multe au ales să dea și câteva exemple de denumiri comerciale ale acestor medicamente, continuând cu o enumerare parțială a denumirii substanței active din cele de pe piața din România. Majoritatea au ales de asemenea să ignore precizările oficialilor Comisiei Europene - citați de Yahoo News și AFP - conform cărora cele 700 de medicamente nu sunt periculoase și sunt eficace în tratamentul bolilor.

Este de apreciat poziția unui număr totuși redus de reprezenanți mass media, printre care și televiziunea națională, care au ales să caute și prezinte lista completă a celor doar 17 medicamente existente pe piața românească, în diferite concentrații, cât și punctul de vedere al Agenției Naționale a Medicamentului.

De ce este aceasta o dovadă de jurnalism prost și de ce face rău sănătății ? Pentru că de când a fost difuzată știrea și pentru o lungă perioadă de timp de acum înainte medicii și farmaciștii se vor confrunta și mai des cu problema pacienților care nu au încredere în medicamente în general și în cele generice în special. Medicamente care nu reprezintă produsul unei conspirații mondiale menită să aducă profit companiilor și medicilor ci ajutoare pentru redarea sau menținerea stării de sănătate. 

Prezentarea unor denumiri comerciale sau ale substanțelor active agravează problema, deoarece și medicii și farmaciștii vor fi nevoiți să dedice de acum mult timp spargerii acestui nou mit, al medicamentelor periculoase sau interzise în Uniunea Europeană. Doar a zis la televizor și a scris în ziar, chiar și pe internet, deci sigur este adevărat, că ibuprofenul sau Aerius au fost retrase de Comisia Europeană !

Iată care este lista completă a medicamentelor existente în România și aflate printre cele 700 pentru care Comisia Europeană a recomandat retragerea. O retragere temporară, pe criterii tehnice, până atunci când firmele producătoare vor furniza studii realizate de altă companie decât cea care nu a respectat buna practică în domeniu.

Savandra 5 mg, 10 mg, 15 mg, 20 mg comprimate filmate
Forexo 200 mg comprimate filmate
Desloratadina Alvogen 5 mg comprimate filmate
Levetiracetam Dr. Reddy’s, 250 mg, 500 mg, 750 mg, 1000 mg comprimate filmate
Telmisartan Dr. Reddy's 40 mg, 80 mg comprimate
Telmisartan HCT Dr. Reddy’s 40/12,5 mg, 80/12,5 mg, 80/25 mg comprimate
Esomeprazol Mylan 20 mg, 40 mg capsule gastrorezistente
Donepezil Mylan 5 mg, 10 mg comprimate orodispersabile
Repaglinida Generics 0.5 mg, 1 mg, 2 mg comprimate
Candesartan Mylan 4 mg, 8 mg, 16 mg comprimate
Rizatriptan Mylan 5 mg, 10 mg comprimate orrodispersabile
Apstar 35mg Comprimate cu eliberare prelungită
Desloratadine Labormed 2.5 mg, 5 mg comprimate orodispersabile
Trimetazidina Mylan 35 mg comprimate filmate cu eliberare prelungita
Trimeluzine Limited 35 mg comprimate filmate cu eliberare modificata
Enttanida 200 comprimate filmate
Desloratadina Teva 5 mg comprimate orodispersabile
Irbesartan Torrent 75 mg, 150 mg, 300 mg comprimate filmate
Irbesartan Torrent Hidrochlorotiazida 150/12,5mg, 300/12,5 mg, 300/25 mg comprimate filmate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu