joi, 19 ianuarie 2012

"Înscrie-te la medicul de familie Mall-Medical !"



Scriam în articolul precedent despre prevederea cel puțin ciudată din proiectul noii Legi a Sănătății care permitea pe de o parte primăriilor să înființeze cabinete de medicina familiei, revenind astfel la cabinetele "de stat" deși medicina de familie a fost privatizată de 12 ani, și pe de altă parte permitea asigurătorilor privați de sănătate să fie proprietari ai cabinetelor de medicina de familie. Și nu doar lor, ci și furnizorilor de alte tipuri de servicii medicale, cum sunt spitalele, policlinicile, laboratoarele de analize și centrele de investigații. Proiectul a fost retras, dar să analizăm un pic în profunzime cea de-a doua parte a prevederii.

Trebuie precizat că legea actuală permite teoretic ca doar medicul de familie să fie proprietarul unui cabinet de medicină de familie. În practică lucrurile stau altfel deoarece legea permite să existe și cabinete de tip SRL, iar contractul casei de asigurări ignoră conflictul de interese potențial apărut, atunci când SRL-ul nu este doar de medicina familiei.

Pe baza acestei posibilități, au apărut în ultimul an un număr din ce în ce mai mare de cabinete de medicină de familie care fac parte din marile centrele medicale private, să le spunem în mod general Mall-Medical. De ce Mall ? Pentru ca la Mall mergem atunci când vrem să găsim la un loc o gamă diversă de servicii: magazine de haine, pantofi, jucării, cărți, design interior, hypermarket, restaurante, patinoar, farmacie. Chiar și cabinete stomatologice sau medicale. Într-un mall, în general, gășești "totul într-un loc". Un mall este orientat spre profit - mall = centru comercial. Tot într-un mall, spațiile comerciale își schimbă frecvent destinația și mai ales angajații.

Tot în ultimul an au aparut multe reclame ale acestor mari centre medicale private care îndeamnă "Înscrie-te la medicul de familie Mall-Medical !". Nu la medicul Popescu sau la medicul Ionescu, ci la la medicul Mall-Medical. Desigur, îndemnul nu vine singur ci cu oferte speciale de nerefuzat prin care ți se promit tot felul de gratuități. Dar despre asta într-un articol viitor. Îndemnul este însoțit și de informații despre cum îți poți schimba actualul medic de familie, fiind asigurat că la Mall-Medical găsești cei mai buni medici.

La baza specialității de medicina familiei stă și ideea de medic care te cunoaște de mulți ani, îți știe istoricul medical și te tratează luând în considerare acest istoric. Nu îți recomandă analize și investigații inutile, nu pierzi timp răspunzând la întrebări care îți sunt puse de fiecare dată de fiecare medic nou care te vede prima oară. De multe ori este și medicul familiei tale, astfel încât știe ce istoric medical au rudele și se poate orienta mai bine în legătură cu bolile ereditare, chiar daca ai uitat să-i spui toate bolile pe care le-au avut părinții, sau nici nu le-ai știut. Pe medicul tău de familie, Dr. "Ionescu" să-i spunem, pentru că medicul tău are un nume și știe și numele tău și al celor dragi ție, îl vei găsi mulți ani în același cabinet. Este cabinetul său propriu, aflat probabil în vechiul dispensar medical la care parinții ți-au făcut vaccinurile în copilărie și unde te duceau când erai bolnav. Sau când li se părea că nu ai poftă de mâncare suficientă și veneau să se sfătuiască cu medicul tău, dacă nu cumva îți trebuie niște vitamine. Va fi probabil și medicul de familie al copiilor tăi, pe care îi vei duce în același cabinet din același dispensar unde ai mers și tu.

Medicul de familie Mall-Medical poate lucra un an la Mall-Medical 1, câteva luni la Mall-Medical 2, alți doi ani la Mall-Medical 3. Este angajatul Mall-ului și poate pleca oricând găsește un job mai bun. Poate fi dat afară oricând nu mai îndeplinește criteriile de performanță impuse de Mall-Medical 1, 2 sau 3. Criterii care pot însemna și că trebuie să recomande un anumit număr de recomandări pentru consultații la alți medici din Mall-Medical, de investigații sau de analize nedecontate de casa de asigurări (adică pe care pacientul trebuie să le plătească direct). Pe toate acestea le poate face, poate chiar cu o reducere atrăgătoare, tot în Mall-Medical unde găsește toate aceste servicii la un loc, în clădiri sclipitoare, cu angajați zâmbitori și tarife pe măsura sclipiciului și zâmbetului larg.

Clientul, pardon, pacientul este mulțumit că la capătul unui lung șir de consultații și investigații a aflat că este, de fapt, sănătos. Dacă Mall-Medical are contracte cu casa de asigurări pentru toate tipurile de servicii, pacientul este mulțumit că nici nu a trebuit să plătească toate recomandările. Mall-ul Medical a luat banii de la casa de asigurări. Dacă totuși pacientul a trebuit să plătească, se poate să considere suma o bună investiție în sănătatea sa și un preț corect pentru sclipiciul și zâmbetele largi care l-au înconjurat pe parcursul întregului popas în Mall-ul Medical. În fond, pacientul are dreptul să își aleagă liber medicul și furnizorul de servicii medicale, cu obligația să plătească direct serviciile nedecontate de asigurări.

Tu ce medic preferi ? Medicul tău de familie sau medicul de familie Mall-Medical ?

7 comentarii:

  1. Anonim22/1/12

    Nu vreau sa te contrazic, dar tu cand dai trimiterile din cabinetul TAU unde crezi ca se duce pacientul sa isi faca investigatiile si consultatiile de specialitate?...exact in mall-urile de care vorbesti. Oare trimiterile tale la laborator il ajuta cu ceva? Oricum fonduri nu prea gaseste pe nicaieri. Imagistica? Tot pe acolo...In policlinicile insalubre "de stat" se asteapta cu orele. Iar cei mai multi dintre ei, daca vorbim de persoane active, care au un loc de munca si isi pretuiesc timpul, nu stau sa se programeze peste 2 saptamani si sa astepte chiar si atunci ore intregi in fata usii unui cabinet din policlinica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tema articolului este alegerea medicului de familie, nu a celorlalte tipuri de servicii medicale (laborator, imagistică) și nici lipsa fondurilor pentru acestea care duce la programări peste două săptămâni. Așteptarea este valabilă chiar și în cazul programărilor atât "la stat" cât și "la privat" deoarece problemele medicale și implicit consultațiile nu se aseamănă producerii de șuruburi, astfel încât toate să dureze fix 15 minute.

      Ștergere
  2. Anonim22/1/12

    Incerci sa contracarezi concurenta...nu e rau. Dar sa sti ca in general mall-urile medicale cum ironic-sarcastic le numesti au in general 1-2 medici de familie care pastreaza dosarele cu antecentele pacientilor ca si tine si nu e nevoie sa rspunda la fiecare consultatie la aceeleasi intrebari. Si de multe ori, daca se intampla ca medicul sa plece de la Mall 1 pacientii urmeaza MEDICUL. Apesi pe pedala sentimentalismului ieftin facand referire la vechile dispensare ale copilariei (desi nu este o amintire placuta) si alte asemenea,
    lovindu-ti colegii sub centura desi, nu am vazut pana acum vre-unul angajat la "mall medical" sa dea in cei care au cabinete proprii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici un medic nu se bazează doar pe ce găsește scris în fișă, întotdeauna cere precizări suplimentare de la pacient sau confirmare.
      Pacienții urmează medicul dacă acesta are șansa să își deschidă un cabinet sau să găsească un nou loc de muncă într-o zonă apropiată, altfel aleg cabinetul care este mai aproape de casă sau serviciu, chiar daca presupune schimbarea medicului.
      Articolul nu critică medicii de familie angajați în Mall-Medical, ci Mall-ul Medical si metodele de marketing ale acestor Mall-uri.

      Ștergere
    2. Aiurea! Cand pleaca medicul, pacientul NU VINE DUPA EL! Pentru ca lista apartine Mall-ului. Iar Mallul te plateste cu salariul minim care e 15mil brut din care ramai cu 9mil iar ca sa-ti fie si tie cat de cat caldut, iti plateste serviciile pe pfa. Bun venit in economia de piata. Si acelasi lucru e si la locum in UK, btw, exceptand faza cu pfa de care nu e nevoie pentru ca aici impozitul e luat cu cap.
      Deocamdata este inca ilegal si nedeontologic sa-ti faci publicitate ca medic, dar se pare ca nimeni nu mai tine cont de acest lucru. Articolul are si substanta si sens, motiv pentru care merge in blogroll.

      Ștergere
  3. Experienta colegilor din Anglia, cu programarile lor de 2 saptamani si cu consultatiile de cca 6 minute (informatii direct de la sursa) par sa fie viitorul. Un GP care sa ofere "servicii medicale", stergerea notiunii de "medicul tau", un cadru care ofera calitate si cere performanta economica, aceasta pare a fi singura varianta viabila. Restul vor fi.. vracii de maine.

    RăspundețiȘtergere
  4. Atât vechea cât și noua programă de pregătire a medicilor de familie britanici (GP) îi definește ca medici independenți profesional, cu o relație de lungă durată cu pacienții, cu îngrijiri medicale centrate pe pacient și nu pe profitul clinicii. Aceasta este esența și diferența între medicul de familie independent și cel din Mall-Medical. Desigur într-un mediu care ține cont și de costurile serviciilor medicale, de unde apar programările la 2 săptămâni și un număr limitat de consultații oferite zilnic.

    RăspundețiȘtergere