miercuri, 25 noiembrie 2009

Raportul SAR - Sănătatea, în comă în 2010



Societatea Academică Română a publicat o analiză a politicilor de sănătate şi farmaceutice în România, care poate fi citită aici .

"Eficientizarea alocării resurselor în sector este imposibilă dacă îi alocăm doar jumătate din cât se alocă în Europa, ca procent dintr-un PIB oricum mai mic. În acest ritm, nu se vor mai putea acoperi în curând nici serviciile medicale de azi, iar inechitatea accesului se va agrava. (...) Cu o asemenea finanţare, suntem într-o companie selectă: numai ţările cele mai sărace din lume dau mai puţin pentru sănătate."

Raportul SAR menţionează şi iniţiativa legislativă pentru 6% din PIB:

"În cele din urmă, criza de finanţare a dus la sfârşitul lui octombrie la lansarea unei iniţiative semnate de 200.000 de cetăţeni pentru creşterea finanţării sănătăţii pentru ca aceasta să ajungă la 6% din PIB (gradual: 4,5% în 2010, 6% după aceea). Iniţiativa este susţinută printre alţii, de Asociaţia Medicilor de Familie din Bucureşti, Colegiul medicilor, Colegiul farmaciştilor, COPAC şi de ARPIM. "

vineri, 13 noiembrie 2009

Proiectul de lege pentru prevenţie, discutat cu medicii de familie



În cadrul Simpozionului lunar al Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti, dl. Eugen Nicolăescu, deputat PNL, fost ministru al Sănătăţii, a prezentat proiectul pentru Legea prevenţiei, înaintat spre dezbatere publică. Medicii de familie au fost invitaţi să îşi exprime părerea despre proiect şi să propună modificări.

marți, 3 noiembrie 2009

Protest al bolnavilor cronici - 9 noiembrie


Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din Romania (COPAC) a hotărât organizarea unui miting de protest în data de 9 noiembrie, ora 10.00, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti.


Revendicările COPAC includ:
Alocarea, pentru sănătate, a unui buget de cel puţin 6% din PIB;
Punerea în practică a sistemului de sănătate centrat pe pacient;
Transparentizarea fondurilor alocate sănătăţii;
Accesul imediat şi necondiţionat la tratament pentru toţi pacienţii, fără discriminare şi fără restricţii, conform Cartei Europene a Drepturilor Pacienţilor şi a legilor româneşti în vigoare.


,,Aproape fiecare familie din România are cel puţin o persoană bolnavă. De aceea, sperăm că veţi fi solidari cu noi în lupta pentru sănătate şi viaţă! În noi constă schimbarea şi numai împreună vom învinge! Ne vedem pe 9 noiembrie, la ora 10.00, în Piaţa Constituţiei!”, a adăgat Cezar Irimia.

Eugen Nicolăescu - proiect de lege privind prevenţia



Fostul ministru al sănătăţii, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, a lansat o iniţiativă legislativă privind prevenţia în sănătate.

”Toata lumea se duce la medic cand e bolnava. Nimeni nu se duce la medic cand e sanatos si sa se inteleaga ca este mult mai ieftin sa previi, decat sa tratezi. Zilnic, in Romania mor 366 de oameni din cauza unor boli cardio-vasculare, din care 75 au sub 64 de ani. Zilnic, mor in Romania prin boli cauzate de consumul de tutun 22 de oameni prin cancer pulmonar si in total 247. Ca urmare a consumului de alcool mor 53 de oameni. Zilnic, de asemenea, opt femei mor din cauza cancerului, cinci din cauza cancerului de san si trei ca urmare a cancerului de col uterin... 78% din populatie nu a efectuat un control al glicemiei sau al colesterolului in ultimul an. Peste 93% din populatia feminina nu a efectuat o mamografie sau un test Papanicolau in ultimii trei ani. Cu alte cuvinte, situatia este alarmant de grava, pentru ca nu se realizeaza programe serioase de preventie" - a subliniat Nicolaescu. - Medical Manager

El a sustinut ca cea mai cuprinzatoare evaluare a starii de sanatate a populatiei este din perioada 2007-2008 si ca, potrivit sondajelor, oamenii au apreciat acest program. Aceleasi aprecieri, potrivit lui Nicolaescu, se regasesc si in raportul Comisiei prezidentiale pentru analiza riscurilor sociale si demografice, document care a fost asumat de presedintele tarii.

Potrivit lui Eugen Nicolaescu, exista fonduri pentru finantarea unui astfel de program national, el dand exemplul taxei pe viciu, pe care a initiat-o pe vremea cand era ministru al Sanatatii si care ar aduce la bugetul Sanatatii intre 400 si 700 milioane de lei pe an.

Articol complet pe siteul Medical Manager.

Încă o dată, fostul ministru al Sănătăţii, deputatul PNL Eugen Nicolăescu, dovedeşte că înţelege problemele sistemului sanitar românesc şi oferă soluţii viabile şi surse de finanţare concrete, precum şi respectul cuvenit cadrelor medicale, pe care le percepe ca parteneri în proiectele sale.

luni, 2 noiembrie 2009

Recomandări gripa nouă cu virus A/H1N1



Majoritatea cazurilor de îmbolnăvire cu gripa nouă cu virus H1N1 (numită anterior gripă porcină) au o evoluţie uşoară, asemănătoare gripei sezoniere (gripa obişnuită). Recomandările generale sunt de repaus, hidratare intensă şi tratament cu antitermice, antitusive, dacă sunt necesare. Este esenţială izolarea la domiciliu pentru a nu răspândi virusul gripal (de orice fel) şi, în plus, contactarea medicului în cazul agravării simptomelor. Un număr redus de persoane pot face însă o formă mai severă de gripă nouă cu virus A/H1N1.

Conform Centrului European de Prevenţie a Bolilor, persoanele cu risc crescut pentru formă severă de gripă nouă sunt persoanele cu boli cronice (respiratorii, cardiovasculare (dar nu hipertensiune izolată moderată), metabolice (în special diabet), renale, hepatice, neurologice, neuromusculare, imunodeprimate sau alte boli care scad imunitatea sau îngreunează funcţia respiratorie, inclusiv obezitatea severă sau morbidă), gravidele şi copiii mici, în special cei sub 2 ani.

În plus faţă de recomandările Ministerului Sănătăţii cu privire la gripa nouă cu virus H1N1, care sunt:

Deoarece gripa se transmite de la om la om la om atât pe cale aeriană (vorbit, strănut, tuse) cât şi prin contactul direct cu bolnavul sau diferitele obiecte personale ale bolnavului, contaminate cu secreţiile sale nazofaringiene, pentru a se evita îmbolnăvirea vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
· Nasul şi gura vor fi acoperite cu batista personală în timpul strănutului sau al tuşitului. Batistele personale nu se împrumută;
· Mâna nu va fi dusă la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun;
· Se vor evita pe cât posibil aglomeraţiile;
· Se va evita contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii congestionaţi etc.);
· Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei se vor izola de restul familiei şi se vor prezenta* la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a conduitei terapeutice.


*Adrian Streinu Cercel a făcut un apel la persoanele care prezintă simptomele bolii, să se autoizoleze la domiciliu şi să îşi contacteze medicul de familie, pentru a stabili o întâlnire într-un moment în care cabinetul nu este aglomerat. El a subliniat faptul că este foarte important ca oamenii să respecte aceste recomandări. Sursa: Antena3

vă recomandăm şi lectura siteului de informare britanic dedicat gripei H1N1.